Oameni pe care ii regasim in paginile de istorie, a caror viata si-a pus amprenta pe amintirile multor generatii sau care au ramas in legendele de cartier. Viata spectaculoasa a unora s-a redus la cateva expresii de care ne folosim uneori pentru a fi ironici cu semenii nostri. "Cogeamite omul", "mai, taica Lazar!" sau "badea Cartan".

Altii trezesc amintiri pentru ca au avut atata putere sa dea un vis lumii in care au trait: Smaranda Braescu, tanara cu codite care a invins prejudecatile, dar mai ales inaltimile cerului, a doborat recorduri si a dedicat toate acestea tarii sale, pentru care avea o iubire fara margini.

Au fost oameni care au infiintat dinastii, iar numele lor este rostit si astazi cu admiratie sau cu o anumita doza de nostalgie dupa vremuri cum nu vor mai fi vreodata: printul Manuc, spionul, sau Capsa, cofetarul.

Au facut furori prin frumusetea lor, prin talentul extraordinar, prin puterea de a iubi si a darui mai mult decat aveau: Leonard, "Printul Operetei", tanarul adorat de femei, Ionel Fernic, "compozitorul inaltimilor", care si-a impartit sufletul intre doua mari pasiuni: muzica si avionul. Celebrul dirijor Sergiu Malagamba, cel care a facut sa se nasca o epoca: aceea a "malagambistilor".

Dar mai sunt si oameni pe care soarta ne-a ingaduit sa-i cunoastem, legendele vii ale vremurilor noastre: maestrul Johnny Raducanu si celebrul palarier Marcu Mageanu, amintit in "Titanic vals" de Tudor Musatescu.

Tobosarul Malagamba

Unul dintre dirijorii care au introdus in spectacolele de muzica de estrada de la noi elementul show a fost Sergiu Malagamba. Am incercat sa reconstituim cu ajutorul unor oameni de radio, dar si al unor fosti amici ai bateristului legenda sa.

Compozitorul, dirijorul si instrumentistul Sergiu Malagamba, sau Serghei, cum ii spuneau apropiatii, s-a nascut la Chisinau la 6 februarie 1913.

A inceput sa studieze muzica la Conservatorul Unirea din Chisinau in perioada 1931-1933, cu profesorul Gheorghi Iateakovki, dupa care in 1950, in cadrul cursurilor de la Uniunea Compozitorilor, le-a continuat la Conservatorul din Bucuresti cu Alfred Mendelsohn.

Este unul dintre dirijorii care au introdus la noi, in domeniul concertului de muzica usoara si de estrada, jocul de scena al interpretarii instrumentale, cu alte cuvinte participarea efectiva la sectiunea scenica a orchestrei. La Conservator, Sergiu Malagamba a studiat o perioada violoncelul.

S-a simtit insa mai atras de percutie, de bateria de muzica usoara si de dans, instrument la care era singurul in acea vreme care nu batea, ci canta. Asta pentru ca intr-adevar, bateria se transforma in mainile sale intr-o orchestra. Crescendo, fortissimo, urmate de un subito piano se intrepatrundeau cu figuri ritmice de o rara fantezie, realizate cu o execeptionala tehnica de virtuoz.

A debutat ca baterist in anul 1937, cantand in diferite formatii de muzica de dans. In 1940 a dirijat primul sau concert de muzica usoara. Inainte de a se consacra baghetei dirijorale, si mult timp dupa aceea, Sergiu Malagamba a fost considerat cel mai bun baterist din tara noastra, faima lui depasind hotarele Romaniei.

SCANDALUL. In anul 1942, in urma unei campanii de presa desfasurate impotriva malagambismului, cum era denumita o moda vestimentara importata din Italia, si cu care Malagamba nu avea nimic in comun, celebrul percutionist a fost ridicat de Politie si internat in lagarul de la Targu-Jiu sub acuzatia "sef de secta religioasa periculoasa sigurantei Statului".

Pana si Constantin Tanase a aparut pe scena imbracat in mod exagerat, facand publicul sa se tavaleasca pe jos de ras. S-a speculat foarte mult aceasta moda, despre care isi aminteste si Johnny Raducanu in cartea sa recent aparuta pe piata "Tara lui Johnny", pe care tinerii o adoptasera imediat. Se purta parul cret cu carare pe mijloc, iar cele doua bucle musai erau valvoi, deci neglijent.

Taietura de la spate trebuia sa fie o linie perfect dreapta, neaparat realizata cu tehnica de Gica Vapor. Pantalonii cu patru pense, ascutiti la glezna si cu manseta erau purtati obligatoriu in asa fel incat sa se vada ciorapii din lana fina, vargati sau in culori tari, galben cu maro, maro cu rosu. Pantofii erau din antilopa, trebuia sa scartaie cand mergeai si sa aiba talpa foarte groasa.

Sacoul era in carouri mari, iar palaria trebuia sa aiba boruri late si panglica foarte ingusta. Camasa era obligatoriu uni, cravata cu nodul mic, mic, lunga pana peste curea. Cand a fost inchis Malagamba elevii au facut un mars de protest pe Calea Victoriei.

CARIERA. Dupa razboi, Sergiu Malagamba si-a reluat activitatea de interpret in cadrul unor reusite concerte de muzica usoara, sustinute la Sala Dalles, intre anii 1949-1954, fiind angajat apoi in anul 1959 ca dirijor al orchestrei Teatrului satiric-muzical "Constantin Tanase". Malagamba a fost un instrumentist absolut desavarsit, un mare virtuoz al ritmului si compozitor prolific.

Se poate spune ca el a introdus jazzul in Romania. In aceasta calitate, Sergiu Malagamba a intreprins numeroase turnee pline de succes in strainatate, printre care amintim pe cele din Polonia (1960, 1962, 1965), URSS (1965) si Italia (1966).

Dintre melodiile cele mai cunoscute ale compozitorului Malagamba amintim: "Azi e mai frumos ca ieri", versuri Aurel Felea, "De ziua ta", versuri George Mihalache, "Perechea mea esti tu", versuri Constantin Carjan, "In asteptarea ta", versuri Aurel Felea, "Iti multumesc, dragul meu", versuri Mircea Block, "Noapte buna, vioara", versuri Aurel Felea.

Muzica scrisa de Malagamba pentru Baletul tobelor – un solo de baterie pe care a fost creat chiar si un dans – s-a bucurat de mare succes la Paris, pe scena nu mai putin celebrului music-hall-ului Olympia, cu ocazia turneului intreprins in Franta in 1965 de un colectiv al Teatrului "Constantin Tanase".

A fost distins cu mentiune la Concursul national de muzica usoara de la Mamaia 1969, precum si cu Ordinul Muncii clasa a III-a in 1963. A semnat numeroase prelucrari, aranjamente si orchestratii dupa muzica lui Duke Ellington, Manuel de Falla, Grigoras Dinicu, Gherase Dendrino. A fost membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din 1947.

Tobosarul numarul 1, iubit de atatea generatii, Sergiu Malagamba s-a stins din viata la 15 aprilie 1978, absolut nevinovat de scandalul care ii poarta numele, cand avea 60 de ani, la Bucuresti.

RIDICAT DE SIGURANTA DIN CAUZA ZIARISTILOR

Pentru a ne edifica asupra acestui mare instrumentist, dar si asupra scandalului din jurul numelui sau, am luat legatura cu vestitul compozitor Edmond Deda, astazi in varsta de 84 de ani. "L-am cunoscut foarte bine pe Sergiu Malagamba chiar in perioada celui de-al doilea razboi mondial. Cantase o perioada cu Theodor Cosma, apoi a intrat la mine in formatie.

PRESA. Ca sa abata atentia opiniei publice de la mersul prost al razboiului, dar si din lipsa de subiecte, un ziarist a gasit o formula de a lansa o diversiune si a inceput sa-l critice vehement pe Malagamba din considerentul ca tineretul murea in lupta, iar malagambistii sfidau lumea la Bucuresti.

Malagamba abia incepuse cateva concerte cu formatia sa, pe care a avut ideea sa o imbrace in camasi de aceeasi culoare, cu cravate subtirele, cu pantofi cu talpa de crep, in ciorapi albi si cu pantaloni foarte scurti. Aceasta moda facuse furori in Italia, iar lui Sergiu ii venea bine. Tineretul a inceput sa-l copieze. In urma acestui scandal Malagamba si-a atras o ura, saracul de el, de necrezut.

Subiectul a ajuns si pe biroul maresalului Antonescu, care l-a chemat pe colonelul Elefterescu si l-a intrebat: «Ce e cu malagambistii astia, mai Elefterescule?» «Nu stiu, domnule general, dar ma voi interesa». Dupa un timp a dat raportul: «Domnule general, cred ca este vorba de o secta religioasa». «Ce idei au astia, Elefterescule?», a intrebat iar Ion Antonescu. «Nu stiu, domnule general».

In urma acestei discutii, Serghei, cum ii spuneam noi, a fost luat chiar in timp ce dormea alaturi de familie. L-au internat pe langa comunisti, unde era un regim mai aspru. Nevasta-sa, Tanta, a umblat peste tot. A ajuns pana si la Ion Mihalache, dupa care l-au mutat la un regim mai putin sever, unde a stat aproape doua luni.

Cand Antonescu a intrebat ce face toata ziua Malagamba i s-a spus: «Bate toba toata ziua. Asta face. Nu vorbeste ca nu articuleaza bine, are un usor accent moldovenesc» . I-au dat drumul lui Serghei dupa atat timp si apoi am fost in Polonia cu formatia mea, deoarece toata lumea voia sa-l asculte. Canta des alaturi de Gigi Marga si Aida Moga.

Cand faceai un turneu in Polonia era ca si cum faceai un turneu la New York. Avea doua numere speciale la baterie: mersul trenului, cum porneste si apoi din ce in ce mai repede, batea langa microfon o cutie de chibrituri ritmul la melodia Tico-Tico."

PE ARIPILE MUZICII LUI

Atunci cand Sergiu Malagamba, Theodor Cosma si Dinu Stefanescu lansau pe cineva se gasea intotdeauna cineva care sa ii sponsorizeze. La Cabaretul de la Mon Jardin, din incinta fostului Hotel Dorobanti, formatia lui Malagamba era bisata mereu, iar serile de dans erau din ce in ce mai antrenante.

Tinerii care voiau sa se lase purtati pe aripile muzicii se inghesuiau sa-l vada si sa-l auda pe cel mai popular tobosar de atunci.

CARIERA DE PRESTIGIU

A fost instrumentist in diverse formatii de muzica usoara precum Nicolae Cires (1935-1936, la Chisinau), Max Halm, la Bucuresti, baterist in orchestra Joe Reininger, din Bucuresti, cu care a participat la un turneu in Egipt si Sudan (1936-1939), conductor al orchestrei Malagamba in barurile Melody si Continental (1939-1941), baterist in orchestra teatrului Gioconda 1941-1945, baterist si dirijor

la N. Stroe, Teatrul "Elly Roman" si al Ateneului Roman din Bucuresti 1945-1948, baterist la teatrul de estrada 1948-1950, percutionist (timpane) in Orchestra Simfonica a Cinematografiei 1950-1955, dirijor la "Tanase" 1955-1974, profesor de percutie la Scoala Populara de Arta 1965-1967.

ALATURI DE PRIETENI

A colaborat cu numeroase formatii de muzica usoara precum cele ale lui Dinu Serbanescu, Ion Vasilescu, Henry Malineanu si Edmond Deda, care i-au fost si amici. A dirijat opereta Sfinxul din Hollywood de Ralph Benatsky 1945. A realizat prima formatie de jazz simfonic din Bucuresti in 1942, pe care a dirijat-o intr-un concert demonstrativ la sala ARO.

Turneele artistice pe care le-a intreprins au fost nenumarate si pentru acea perioada destul de dese. El a mers in Egipt, Sudan, Polonia, R.D. Germana, Italia, URSS si Israel.

de LORETA POPA

Printul Manuc spionul

Manuc-Bei, dupa scrierile vremii triplu agent secret, era atat de bogat, incat speriase si Parisul cu risipa lui. Hanul construit de el a fost locul in care s-a hotarat alipirea Basarabiei la Rusia.

Piata Unirii. Bucuresti. 2005. Cladiri inalte construite in perioada regimului comunist. Pe o latura a importantei intersectii a Capitalei, o cladire micuta, alba se chinuie sa respire printre imobilele noi si uriase.

Hanul lui Manuc, o mica licarire de istorie intr-o piata comunista, are aproape 200 de ani si a fost construit de Manuc-Bei, un armean atat de bogat, incat "speriase Parisul, oras al luxului si risipei, cu bogatia si fastul sau". Personajul a fost uitat. Numele sau este cunoscut insa de toata lumea.

DESTIN. Nascut in 1769, la Rusciuk (localitate aflata acum in Bulgaria), din a doua casatorie a tatalui sau cu Mamica, fiica marelui bogatas Hanum-Oglu, Emanuel Mirzaian (sau Mirzaean) a crescut pana la 12 ani in casa parinteasca. S-a mutat apoi la Iasi, in casa unui negustor armean. Acolo a inceput sa invete limbi straine, ajungand pana la sfarsitul vietii sa stie 12 graiuri.

La 26 de ani, in 1785, s-a intors in Rusciuc, unde s-a casatorit cu Mariam, fiica unui cunoscut din acea vreme, Avet. "Manuc Mirzaian se impunea nu numai prin bogatia sa, dar si prin infatisare, minte si suflet rar intalnit. Inalt, frumos, cu o frunte mare, ochi negri scanteietori, aer energic, ager, fin amabil, dar si indraznet. Avea darul vorbirii si al prevederii", era descris negustorul.

Dar, de asemenea, "era o figura interesanta de armean destept, dar cu fire de aventurier". S-a spus despre el ca era triplu agent secret al Turciei, Rusiei si al Imperiului Habsburgic. Asta pentru ca a fost, pe rand, de partea fiecarei mari puteri.

HOTARAT

Reuseste sa intre in diverse speculatii cu capetenii locale turcesti, care, o data promovate, vor fi recunoscatoare sprijinitorului lor financiar, acordandu-i sau obtinand pentru el diverse demnitati, mergand de la serdar (1802), paharnic (1803), dragoman pana la cea de bei (print) al Moldovei (titlu pe care il primeau domnitorii numiti in scaun) atunci cand Mustafa Bairactar, fostul negutator de

cai, ajunge, din pasa al Rusciukului, mare vizir. In Bucuresti, Manuc a inceput sa construiasca, in 1806, pe o parte a terenului ce facuse altadata parte din Curtea Domneasca si care incepuse a fi scos la mezat de la inceputul secolului al XIX-lea, hanul care ii poarta numele si astazi.

Constructia a fost terminata in 1808, iar doi ani mai tarziu, dupa terminarea razboiului ruso-turc, stie sa se faca util ambelor parti beligerante, tratativele desfasurandu-se chiar in hanul sau. Acolo se pare ca s-a semnat actul prin care Basarabia a fost anexata la Rusia.

URMARIT. Gratie facerii de bine, si-a facut si pentru sine o foarte frumoasa avere, despre care se dusese vestea si, pentru care, probabil, si-a atras mai tarziu urgia stapanirii turcesti. Dupa cate se spunea la Constantinopol, Manuc-Bei avea un palat de lemn de chiparos, ca in povesti, iar cuiele batute treceau toate prin monede de aur.

Cand protectorul sau, marele vizir, a cazut in dizgratie si a fost asasinat, nu a mai asteptat sa vada ce soarta ii va harazi sultanul si cu o parte din bogatele sale averi a trecut in Tara Romaneasca. A ajuns si la Paris, de unde a plecat spre Rusia, unde tarul l-a numit in octombrie 1914 consilier de stat efectiv.

Ca si despre viata lui, si despre moartea lui Manuc exista mai multe legende. Una spune ca a murit in Rusia, otravit de una dintre slugile credincioase. Cercetatorul roman Gh. Bezviconi contrazice insa aceasta poveste si arata ca Manuc-Bei si-a gasit sfarsitul intr-un accident de calarie la mosia si palatul sau din comuna Hancesti, Basarabia. Se stie insa sigur ca a murit in 1817.

Manuc a fost inmormantat in pridvorul bisericii armenesti din Chisinau. Povestea sa si a hanului, celebra sa proprietate, este spusa insa mai departe pe malul Dambovitei, in Bucuresti. (articol inspirat din cartea "Din Bucurestii de altadata" de George Potra, aparuta in 1941)

HANUL IN CARE BASARABIA A FOST CEDATA RUSIEI

Hanul, aflat astazi in Piata Unirii din Bucuresti, a fost construit de Manuc-Bei in 1806 pe o parte a terenului ce facuse altadata parte din Curtea Domneasca si care incepuse a fi scos la mezat de la inceputul secolului al XIX-lea. La terminarea sa, in 1808, hanul se compunea din subsol, parter si etaj.

La subsol avea 15 pivnite boltite, la parter erau 23 de pravalii, doua saloane mari, 10 magazii, 16 camere pentru servitori si bucatari, 4 odai laterale si un tunel in care incapeau 500 de persoane. La etaj se aflau 107 odai pentru locuinte si contoare (oficii, birouri).

Dupa moartea lui Manuc, hanul si cele peste 10 mosii pe care Manuc le cumparase in jurul Bucurestiului au fost arendate. In "Din Bucurestii de altadata", George Potra spune ca, in 1839, "la parter erau grajdurile pentru cai si remizele pentru vehicule. La etajul 1 – calatorii in trecere, iar la etajul 2 – cei care stateau mai mult de sase luni in oras".

Se spunea ca aceia care cautau linistea si care erau mai sensibili la zgomot trebuiau sa ocoleasca Hanul lui Manuc. Aici domneau galagia si atmosfera orientala. In 1840, hanul este vandut de Ioan- Murat, cel mai mare dintre fiii lui Manuc, apoi vandut din nou in 1861-1862, cand noul cumparator, Lambru Vasilescu, il boteaza Hotel Dacia.

Au avut loc mai multe reparatii si transformari, fiind redeschis in 1874 sub numele de "Marele Hotel Dacia". In noua sa structura, hotelul avea doua sali mari care nu puteau fi folosite decat la ocazii deosebite. Dupa 1880, Sala Dacia a fost unul dintre locurile de intalnire a tuturor partidelor politice, pana in 1916, in preajma primului razboi mondial.

Si in perioada comunista, cladirea, in care au functionat hotel si restaurant, a reprezentat un loc frecventat de cei care voiau sa se simta bine. Respectandu-i-se forma initiala, cu restaurant, crama si hotel, Hanul lui Manuc poate fi vazut si acum in Piata Unirii din Bucuresti.

MEMBRU AL UNEI SOCIETATI SECRETE

In istoria Imperiului Otoman a existat un grup de fruntasi progresisti, care facea parte din societatea politica secreta numita "Prietenii din Rusciuc". Organizatia a incercat in anii 1807-1808 "sa indrepre Turcia pe drumul civilizatiei".

In fruntea acestui grup se afla Mustafa-Pasa-Bai-raktar, distins barbat de stat turc, dar la activitatea societatii participa si un nemahomedan, bancherul armean Manuc-Bei Mirzaian.

HANUL LUI MANUC

"Fata frumoasa, fata straina/ Diseara am sa te duc/Pentru convorbiri pentru cina/La Hanul lui Manuc/La Hanul lui Manuc. Nu sunt trasuri/Nu poti sa pleci/ Secolul e douazeci./Nu sunt trasuri/N-ai cum sa pleci/Secolul e douazeci./Diseara sa fii pregatita/Diseara am sa te duc/ Pentru o cafea turceasca si-o clatita/La Hanul lui Manuc/La Hanul lui Manuc.

Nu vin haiducii, sunt ospatarii/Dulce iubito, eu sunt/Gandul meu afla-l tu si talharii/La Hanul lui Manuc/La Hanul lui Manuc./Haide, frumoaso, haide, straino,/ Dragostea mea fara leac/Vino cu mine, surazi si vino/La Hanul lui Nalbea/La Hanul lui Nalbea./Sunt si trasuri/Poti si sa pleci/Mai e un mileniu pana sa fie/Secolul e douazeci.

Sunt si trasuri/Poti si sa pleci/Mai e un mileniu pana sa fie/ Secolul e douazeci./Mai e un mileniu pana sa fie/ Secolul e douazeci." de Mircea Vintila si Adrian Paunescu

DE LA SERDAR LA PRINT

Manuc-Bei a primit, ca recompensa pentru activitatea sa, mai multe demnitati. A fost astfel serdar (1802), paharnic (1803), dragoman. A fost chiar si bei (print) al Moldovei (titlu pe care il primeau domnitorii numiti in scaun), in momentul in care Mustafa Bairactar, fostul negutator de cai, ajunge, din pasa al Rusciukului, mare vizir.

Demnitati a avut si in Rusia, unde tarul l-a numit in octombrie 1914 consilier de stat efectiv.

de CRISTIAN PETRU